Incalzirea globala

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Incalzirea globala.


04 Mai
Luni
Incalzirea globala

Sydney ar putea muri de căldură în vara anului 2060

Conform informaţiilor aduse în atenţia publicului de agenţia de presă Reuters, anul 2060 ar putea să fie însemnat ca unul negru pentru oraşul australian Sydney. Datorită încălzirii globale şi a smogului, vara anului precizat ar putea fi una caniculară, poluată şi mortală.
Sydney

În ziua de marţi, 24 martie, a avut loc conferinţa Greenhouse 2009, cu tema schimbărilor climatice majore. În cadrul acesteia, Martin Cope, cercetător la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization (CSIRO), a atras atenţia asupra creşterii temperaturilor pe timpul verii, fenomen cauzat în principal de încălzirea globală, dar şi de smog şi secetă. Efectele vor fi resimţite mai accentuat de populaţia mai în vârstă, dar şi de acele persoane care suferă de astm sau boli de inimă.
Cercetătorul a mai explicat că numărul persoanelor spitalizate cu probleme respiratorii se global_sydney.gifva tripla. “Vor fi mult mai multe zile şi nopţi caniculare şi o populaţie îmbătrânită. Este cu siguranţă un lucru pe care vrem să îl plănuim înainte”, a  precizat Cope. El a adăugat că pentru a schimba aceste previziuni în sens pozitiv, australienii trebuie să înţeleagă că viaţa şi industria trebuie să se schimbe şi să se bazeze pe reducerea consumului de carbon.
Cercetătorii au folosit la realizarea acestui studiu modele pe calculator, cu ajutorul cărora s-au realizat previziuni meteorologice, testându-se astfel efectele creşterii temperaturilor medii cu 1 până la 4 grade Celsius. Astfel, numarul de zile în care temperaturile ar trece de 30 de grade Celsius ar creşte cu 20%, dar zilele cu temperaturi extreme, adica peste 40 de grade Celsius, ar creşte cu 100%.  Rezultatele relevă şi faptul că această creştere a temperaturilor va duce la intensificarea poluării aerului, a furtunilor de nisip şi a incendiilor. Cope a subliniat şi faptul că majoritatea emisiilor toxice sunt dependente de temperatură, deoarece „cu cât se încălzesc lucrurile, cu atât sunt emise din ce în ce mai multe gaze din lichide”.
Concluzia şi mesajul cercetătorilor este unul clar: trebuie să acţionăm împotriva poluării! Primul pas recomandat de Cole ar fi reducerea emisiilor de carbon, măsură benefică pentru reducerea poluării aerului.

Sursa: Mediafax, Reuters

, , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Incalzirea globala este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB